Jurnalul unui depresiv – partea a 3-a – relatiile

Sunt plin de emotii…  in sfarsit am o intalnire… dupa atata vreme.. nici nu mai stiu cum e .. ce trebuie sa faci,  sa zici… unde sa mergi prima oara… parca cu toate depresiile astea se vede undeva departe o stelutza luminoasa…

E miercuri.. se face seara..am zis ca o sun dupa 6.. am emotii maxime.. cu norocul meu precis o sa ma balbai si e  clar ce impresie fac…  raspunde..  vorbim una alta, cand  sa sa stabilim unde ne intalnim imi zice:  stii, azi nu pot ca sunt obosita si am ceva treaba pe acasa… maine daca vrei..  Sunt putin dezamagit, dar totusi,mai bine maine decat niciodata… caut folderul cum muzica trista, desfac o bere fara alcool (alcoolul accentueaza depresiile) si privesc in gol…  dintr-o data tresar…   aud in boxe  „all i want is bitches.. big booty bitches”.. Biggie? wow..ce cauta in folderul cu melodii triste? si ma deprim cand ma gandesc ca el sigur nu avea probleme cu femeile.. el si toate vedetele.. ce viata..unii le au pe toate altii nici una.. adorm incet visand ca sunt un Rap superstar cu un Escalade alb  …

A doua zi e joi.. o doare capul.. scuza folosita de obicei pt sex nu pt iesit in oras.. dar ce sa i faci..  iarasi stau  in casa.. ma uit la Prison Break…  (ca orice chestie, nu ma uit cand e  „la moda”.. ci dupa o vreme… si Avatarul l-am vazut dupa juma de an) .. sunt la primul sezon.. prind episodul in care trebuie sa-l execute  pe Lincoln.. Trist, depresiv.. faza cand vb cu baiatul lui  ma termina psihic…  daca eram fumator cred ca eram la al treilea pachet deja… inchid tv ul si pana sa adorm ma mai uit in gol o vreme… dar lasa ca maine e vineri, weekend , altfel….

Vineri.. furtuna, vreme super urata.. chestie sado-maso pt un depresiv… evident raspunsul  „pe vremea asta vrei sa iesim?”…. eu as iesi si daca ar fi sfarsitul lumii…dar ce sa faci.. plimbatul de unul singur prin furtuna dauneaza grav sanatatii… aceeasi camera de 3 pe 3.. acelasi computer, aceleasi programe naspa la tv… aceeasi lipsa de pofta de viata.. aceeasi ochi stinsi care candva erau albastri si plini de viata

Sambata vreme buna, soare ,cald… dispare mare parte din depresie…. ramane una mica de tot, asa de veghe, cat sa stiu ca e acolo.. sunt mai activ decat de obicei.. mai ies din casa, mai fac una alta..  astept un telefon :))  seara pe al 8 vine tel:  trebuie sa merg la o masa la cineva, dar termin pe al 9 -9 jumate si te sun si ne intalnim…  cu vremea buna de afara parca nici nu ma afecteaza chestia asta.. cumva parca ma si asteptam sa intervina ceva…

ati stat vreodata langa tel/ceas asteptand sa treaca timpul pana la o chestie importanta?  ei bine, trece inuman de incet… cred ca puteam sa numar pana la 10 intre 2 secunde… se face 9   … incep sa ma pregatesc.. haine „de duminica”, parfumul special (Ferrari red).. cand sunt gata e aproape 10.. astept… astept… astept… in gandul meu aud o voce „asteapta tu ca nu are nimeni treaba cu tine”… pe la vreo 11 jumate imi dau seama ca nu mai are rost sa astept .. cu o lacrima in coltul ochiului incep sa ma dezbrac.. optimistul din mine  ( cam 5 % cat a mai ramas) deja face scenarii.. probabil ca s-a prelungit  vizita,  nu a mai putut sa plece de acolo, probabil ma suna maine dimineatza si imi spune ce s-a intamplat, iesim in oras si totul e ok…  as putea uita toata saptamana asta in care nu am iesit  deloc..

Duminica dimneatza , zi obisnuita de Obor.. vechituri, una alta…  gasesc un procesor rar pt colectia mea .. 5 ron .. o palma data tristetii si depresiei…. sincer, imi vine sa sar in sus de bucurie.. daca ma si suna fata si mergem la suc, e una din cele mai fericite zile din ultimul timp… timp.. iar am ajuns la timp..care trece… 1-2-3-4… nici un semn.. 7-8-9 seara..nimic… e clar… nu are rost… nu mai are rost nici sa caut scuze si sa faci scenarii optimsite.. e clar.. e TZAPA…

ma impac cu gandul ca ce-i al meu e pus deoparte…. dar sincer imi vine sa cred ca e  pus Departe nu Deoparte… dar ce sa facem.. m-am obisnui singur, m-am obisnuit cu depresiile mele… cred ca ne si imprietenim deja..  cred ca sunt deja dependent de depresia asta… ne hranim unul pe celalalt….

dar vor fi ele si zile mai bune

p.s. ca la orice chestie din seria „jurnalul unui depresiv”.. o mare parte e fictiune…  in cele de mai sus cam 60-70% e fictiune …  personajele sunt doar asemanatoare cu cele reale… nu exist nici eu nici fata respectiva… nici depresia.. si mai ales, intamplarile nu s-au petrecut in perioada 3-7 august, nuuu nici vorba 🙂  sunt doar rezultatul mintii mele bolnave (sick mind of a crazy kid)