Preview – un alt inceput ….

Malik stinse becul si se trezi cufundat in bezna. In sfarsit dupa o zi obositoare si stresanta era din nou doar el, intunericul din jur si linistea ca de mormant. Totul era adormit in jurul lui si asta ii placea cel mai mult. Era ca si cum ar fi fost numai el pe planeta asta. Intr-un fel era , parca, o reincarnare a lui Adam in lumea secolului 20. Singur pe o planeta imensa. Desi pentru multi seara insemna sfarsitul activitatii, pentru el lasarea intunericului era un inceput: inceputul perioadei  de cateva ore  in care era  cu adevarat liber, timp in care putea sa evadeze din tot ceea ce inseamna lumea materiala. Mintea, mai precis sufletul lui evada si explora anumite locuri si idei pe care fizic nu era posibil sa le cerceteze.

De ceva timp suferea de insomnie si i se parea ca peretii camerei se strangeau tot mai tare si parca era prizonier intr-o cusca. Mai greu a fost la inceput. Dar apoi treptat treptat mintea si apoi sufletul au reusit sa evadeze.Momentul desprinderii era cel mai frumos. Practic neavand corp material atasat putea sa faca orice sa pluteasca, sa zboare, sa mearga oriunde. La inceput prima experienta il soca. Nu era ceva obisnuit sa-ti vezi trupul inert intins pe pat si  tu, adevaratul tu, sa plutesti undeva deasupra. Si tot mai sus. Era o privire din ce in ce mai panoramica: la inceput camera, apoi casa, curtea,vecinii, strazile din zona, casa in care copilarise care era doua strazi mai departe si care noaptea parea foarte anosta invaluita in bezna si vegheata de bradul batran din curte.

Era atat de interesant incat mai nou traia pentru asta: traia pentru noaptea urmatoare si pentru experienta urmatoare. Nu mai conta nimic din lumea materiala: scoala era pe sfarsite , prietena care il iubea sau nu, viata care era mai apasatoare ca niciodata…. NIMIC.

 

 

p.s.  de data asta sper sa fie mai mult decat un „alt inceput” .. sa fie „un alt inceput”  cu  continuare si finalitate ….  sper sa va placa …  si daca nu cer mult, astept plz feedback …  thanx

4 Răspunsuri to “Preview – un alt inceput ….”

  1. Suroiu Stefan Says:

    … sa nu indraznesti sa te opresti…
    (suna bine, are …ceva, astept continuarea)

  2. 1guru Says:

    ai avut experiente paranormale… ???

  3. 1guru Says:

    sa-ti fie rusine… eu sunt mai mult ca fascinat de fenomenele paranormale.. =))😆


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: