Diverse

azi pun o colectie de ganduri si kestii

1.  tanar simpatic , blond , oki albashtri, 1,85  inaltime, vand calculator… ieftin..    asta parafrazare dupa „tanara simaptica, 90-60-90 vand canmion”…

2. vorbeam azi cu cineva.. zicea ca nu-i place orasul asta , ca e plictiseala maxima.. mi-a zis ca-i place mai mult acasa (unde a locuit pana acu putina vreme) ca e mai activa viatza .. am intrebat si unde ai locuit? ce raspuns credeti ca mi-a dat? New York.. a stat 20 ani in NY apoi s-a mutat aici.. mai e de mirare ca e boring orasu asta? si pt noi e boring, care numai asta stim.. da pt cineva care a stat in NY… cred ca orasul nu e plictisitor doar pt taranii care la ei acasa in afara de camin cultural  semidemolat si de birtutzul din padure  nu au nimic „distractiv”

3. mi-a placut un comment pus de cineva la un articol de la aradon:

„Asta-i stire ceva de genul : A fost gasit spanzurat in podul casei, insa femeia a reusit sa recupereze cartofii imprastiati pe trotuar deoarece toti cainii comunitari au fost vaccinati impotriva furtunilor violente care se formeaza din cauza trecerilor de pietoni nemarcate corespunzator. ATENTIE la berea expirata !”

si are mare dreptate ..cam asa sunt articolele de pe aradon.. dar ce sa-i faci..nu ne place, nu mai citim…

4.   cartea mea se va scrie incepand de sambata cand voi fi in concediu… capitolul 2 va veni cat de curand.. nu va faceti griji.. asta daca sunteti curiosi…

the day i died again

vechii mei demoni s-au intors..mai puternici ca niciodata .. si iar vor sa preia controlul..anii de zile s-au hranit cu tot ce era/e negativ in mine..de la ganduri si dorinte pana la vorbe si fapte.. si cand i-am uitat in cele mai negre si adanci colturi ale mintii si sufletului meu S-AU INTORS. si partea nashpa e ca am si uitat deja cum sa lupt cu ei.. atata vreme a fost linsite.. atata vreme a fost bine… astazi seara din nou m-am simtit strain.. de tot ce era in jurul meu, de oameni si de locuri ..si mai ales de mine insumi..a reaparut senzatia ca totul e inutil.. ca totul in jur sunt doar  obiecte de carton ..ca totul e vulnerabil in frunte cu noi.. si ca la cea mai mica adiere de vand din partea destinului disparem in neant ca o frunza uscata cazuta din pomul care a hranit-o atata vreme. simbioza dintre trup si suflet scartzaie… din nou.. din nou sufletul ar vrea sa fie departe acolo unde ii e locul..si din nou corpul se agata cu disperare de el..si nu-l lasa sa plece.. si ce e cel mai ciudat ..ce putere au cuvintele.. un cuvant..doua.. o propozitie..si eshti aruncat departe.. la ani lumina departe de unde erai inainte ca acele cateva cuvinte sa se materializeze in cateva sunete hotarate sa sparga tot in jurul lor… sa distruga orice tentativa de autoaparare a destinatarului.. si se mai zice ca suntem creatorii propriului destin? nuuuu… suntem doar un atom micutz intr-un infinit ..mult prea mici pentru a conta.. doar orgoliul si/sau disperarea  din noi ne face sa credem ca undeva cuiva chiar ii pasa de noi… de fapt ii pasa ..dar de noi ca ansamblu nu de noi ca indivizi.. asa cum o bucata de piele moarta care cade sau cum un fir de par  care se desprinde nu reprezinta nimik pentru noi, asa nici noi nu reprezentam nimic in univers.. doar un continut oarecare ca universul sa nu fie gol.. sau cum zicea cineva suntem doar „pulbere de stele”… dar sa revenim la demonii mei.. ca ei ar trebui sa fie in prim paln.. ii vad cand ma uit in oglinda cum imi intuneca irisul.. cum trec ca nsite nori negri..  ultima oara i-am infrant cu 2 arme: un serial..si un cantec.. weird nu? well.. i am weird..  serialul a fost OZ si melodia Ill Bill -unstoppable.. si asta m a facut sa-i infrang ..violenta sisuferinta din OZ si gandul ca sunt „unstoppable” .. ca nici ei macar nu ma pot opri..si nu mi pot opri sau deturna destinul.. dar acum? cu ce-i mai infrunt? asa cum virusii devin imuni la antibiotice si ei au devenit imuni la vechile ritualuri de indepartare..  depresii..depresii..bine-ati revenit.. de fapt e din nou toamna, nu? anotimpul in care toate psihozele infloresc ..

dreamin’

ceva ce mi a cazut in mana aseara m a facut sa visez cu okii deschisi o vreme : o carte care candva apartinea blibliotecii publice…”candva ” adica acu 80 de ani.. si am inceput sa visez oare cum era atunci, cum era orasul in anii 30… ca cineva tinea aceasta carte atunci in maini..apoi stampilele din anii 40-45 cand era razboi si totusi se mai gaseau oameni care mai si citeau… o lume intreaga s a deskis in fatza mea….cum vi se pare?